Timpul renaste

Ai respirat vreodata nemurirea
Cand zorii se revarsa in ocean?
Ai simtit si focul din tine
Cand parea ca timpul trece-n van?

Ai visat vreodata cu ochii deschisi
Cand orizontul parea sa se inchida?
Ai renunta la  bobocii deschisi
Cand sunt gata petalele sa-si intinda?

Ai crezut  vreodata ca viata este fum
Si clipa ce trece-i uitare?
Ai ratacit vreodata singur pe drum
Cand  calea ta disparea in zare?

Esti simplu om dar tot vei intelege
Ca viata-i ca un fum rostogolit de vant,
Vei invata ca timpul nu se pierde
Ci doar renaste in orisice avant.

Suflet dezbrǎcat de stele

Sufletul mi-am dezbrǎcat de stele

Şi ochii i-am închis când peste zǎri

Clipe zburau şi firul vieţii

Se destramǎ întâmplǎtor,

Iar anii ce mi-au stat pe gene

Se rǎzboiau la porţi de vis,

Şi-n suflet un copil desculţ

Cerşea o clipǎ din trecut.

M-am cufundat în mǎri de îngeri

Şi am uitat de umbre şi-amintiri

Când cerul se revarsǎ peste ape

Şi norii curg în neuitǎri,

Copilul plâns întinde mâna

Spre ciorchinele uitǎrii

Şi renaşte când din ceruri

Îngeri cântǎ clipele iubirii.

Pierduti in amintire

Cu totii suntem oameni buni

E plina lumea de nebuni.

Nebuni de-atata iubire

Si-mbatati de fericire.

Si ne punem vorb-n cant

Peste timpul dus de vant,

Si  ne pierdem urma-n zare

Unde soarele rasare.

Imbatati de fericire

Si de dor de nemurire,

Praf de stele in privire

Si in suflet implinire.

Si ne pierdem printre voi

Oameni cu priviri de flori,

Si ne pierdem in trecut.

Unde viata a-nceput.

Intrarea libera!

Luna isi frange lumina de tampla cerului prea inalt pentru noi cei prea putin visatori. Noapte buna dragii mei!

Lansare de carte!

Dragii mei,

In data de 9 Aprilie , ora 11, va avea loc lansarea primului volum de versuri " Din suflet stingher...".
Evenimentul va avea loc in cadrul Liceului Teoretic Murfatlar.

Va astept cu drag!!!

Fiecare suflet are haina sa, un om fara aripi, un om fara un vis este ca o fantana secatuita de veacuri.

Sunt oameni valorosi ce cauta raspunsuri o viata intreaga si nu gasesc mai nimic, d'apoi noi astia mici.....

Gandurile si creatiile mele nu sunt ale mele, sunt ale cititorilor mei, cei ce imi asigura nemurirea peste veacuri.

Clipa de inspiratie dintre condei si coala de hartie reprezinta momentul de maxima sinceritate al scriitorului. Poezia nu il infrunta, nu il contrazice, nu il inhiba, ea este o parte a fiintei sale. Poetul isi sacrifica nemurirea pana ce devine un vers, o rima, o poezie, eter.

Mi-am lasat sufletul sa zburde prin lume, mi-am lasat inima sa simta ce vrea si si-au luat lumea-n cap!!! Ce ti-e si cu libertatea asta!

Niciodata nu voi zbura alaturi de o persoana ce isi leapada aripile dupa fiecare zbor.

Dor de copilarie

Imi este dor de copilaria petrecuta pe strada bunicilor din Basarabi. Au fost ani frumosi, plini de bucurii , de veselie. Pe atunci stiam ce inseamna sa fii copil. Eram un grup de varste diferite si cu toate acestea ne intelegeam bine. Pe atunci cei mari nu mergeau in cluburi si pizzerii, pe atunci erau discoteci cu muzica buna. Jocurile noastre erau copilaresti: tara tara vrem ostasi, la putere, 9 pietre, cuci, de-a v-ati ascunselea si multe alte jocuri specifice anilor. In ziua de azi majoritatea copiilor nu stiu ce inseamna a te juca afara , la aer curat; tot ce vor este un calculator si liniste din partea parintilor.
Mi-e dor sa fiu copil alaturi de prietenii mei de odinioara, mi-e dor de acea libertate fara limite, fara griji, fara responsabilitati.
Mi-e dor de voi toti, dragii mei prieteni!!!

Viata a aranjat lucrurile astfel incat sa fiu o norocoasa. Am cei mai buni prieteni pe care ii poate avea o persoana, cunosc cele mai bune cadre didactice (unde mai pui ca majoritatea mi-au fost si dascali atat in generala cat si in liceu) , scriitori cu un talent inegalabil, si ma bucur de increderea si pretuirea lor in fiecare zi. As vrea sa stie ca le sunt recunoscatoare pentru prezenta lor in a mea umila viata, si ca ii voi pretui si ii voi respecta intotdeauna. Va multumesc !!!

Cand eram copii aveam un vis, vroiam sa devenim ceva in viata. Unii au reusit , unii poate nu. In perioada adolescentei visam sa fim cei mai buni, cei mai tari. Unii au fost, altii nu au reusit. Cand am crescut am inceput sa ne facem planuri de viitor, sa ne fixam un scop, un tel maret. Unii au reusit , altii inca mai incearca. Curand au venit si copii pe lume , le-am oferit totul, am facut planuri de viitor pentru noi si pentru ei. Unii copii ne-au impartasit ideile , altii au ales propriul drum. Apoi au venit pe lume nepotii si i-am crescut tot noi din dragoste pentru ei si pentru copii nostri.Si iata am imbatranit, si viata a trecut prea repede. Insa o intrebare nu ne-a dat pace de-a lungul vietii: NOI CAND AM TRAIT? Asadar sa incercam sa ne facem viata frumoasa si placuta alaturi de cei dragi pentru a nu regreta nimic la sfarsitul vietii.

Daca avem un vis atunci avem si aripi sa ne inaltam spre el. Daca avem vointa atunci avem si sanse de izbanda. Daca iubim atunci suntem oameni liberi. Daca acceptam adevarul atunci viata noastra are un sens.

Si inca sper...

O umbra de crezare
In sufletul meu,
O raza de soare
Voi respira mereu.

Frumoasa este viata
De sti sa traiesti,
Dulce e speranta
Cand sortii ii zambesti.

O zi insorita
In suflet voi purta,
Un aer mieros
Mereu voi respira.

Singuratate

Durerea imi sculpteaza in inima prapastii
Ce ne despart in fiecare zi mai mult,
Trairile-mi nu sunt madone ci sunt bestii
Ce ma indeamna plansul tau s-ascult.

Linistea se strecoara langa mine
Ca amintirile ce le-am facut pierdute,
Acum toate ungherele sunt pline
De lanturi si vise cernute.

Carmina nascitur

Te las sa-mi curgi prin suflet
Ca raul printre munti,
Si te strecori ca furul
Cu pasii tai tacuti,
Vrei sa-mi inunzi fiinta
Cu versu-ti aurit,
Sa stapanesti dorinta
Unui vis neimplinit,
Sa imi sacrifici clipa
Setea sa ti-o stingi,
Cand mori si-ti pierzi esenta
Inima sa imi aprinzi.

Dor de nemurire

O apa lina curge-n stele
Si peste cer se-asterne vis,
Un poet isi poarta dorul prin ele
Ca intr-un carusel inchis.

Zarea se stinge,se ofileste in zori,
Paleste-n ochi spumosi de zei nemuritori,
Noaptea ma-mpresoara si luna ma descanta
De un dor nestins ce sufletu-mi framanta.

Oltenia

Sangele ma cheama
Pamantul ma dezmiarda,
Oltenie de suflet
Vreau sa ma-ntorc acasa!

M-am tot hranit cu vise
Si tot flamand ma simt,
Cu sorti intregi promise
Oltul il cuprind.

Soptiri firave inca
Se-aud la malul sau,
Un poet inalta
Rugi catre Dumnezeu.

Vesnicia se naste in noi

Zadarnic intindem bratele la stele
Cand inima refuza sa asculte,
Cand ochii plang
Si buzele murmura
O soapta sfioasa,
O vorba pierduta
In negura noptii
Ce scalda sub raze
Un val de tacere
Si-o umbra de vis,
Sa nu pierdem clipa
Ce uneste in sanu-i
Vesnicia din suflet
Si iubirea din noi,
Viata de dupa
Si ingerul din stele,
Mana firava
Ca irisul salbatic
Si peticul de Rai
Dintr-un tablou tomnatic.

In pasi de vals

Azi scriu un vers
In pasi de vals,
In umbra de iubire
Si de viata,
Scriu ce traiesc,
Traiesc ceea ce scriu
Si clipa e mai dulce
Si frumoasa.
Eternul pare clipa
Si clipa pare veac,
Secunda pare viata
Dar traiul e departe
In lumi cu zane
Si zeii din Olimp,
E neuitare clipa
Un varf de nemurire,
O clipa peste tarmuri
O viata peste zari.

Volumul de debut "Din suflet stingher..."

Diploma acordata de Editura Inspirescu

Folk de calitate la Constanta!

Survivor- nemuritorii muzicii rock

Iubirea din zori

                                               Sursa foto: Web

Mǎ întrebai mereu

Noaptea, sub clar de lunǎ

De ştiu ce e iubirea

Şi ma strângeai la piept,

Priveam cu sufletul la stele,

Luceferii din basme,

Trǎiam cu suflet in nori

Şi ne-amǎgeam cǎ zorii zilei

Vor uita sǎ mai aparǎ

Din oceanul cristalin.

 Şi-n fiecare dimineaţǎ

Mǎ sǎrutai flǎmând pe creştet

Iar braţele ce împrejuru-mi

Se-ncolǎceau ca firul vieţii

Îmi potoleau fiorul care

Face inima sǎ  salte.

Ca o statuie de cleştar

Ne pironeam în vârf de deal

Şi cu degetele frânte

Tâmpla cerului sǎrutam duios

Ca un mister, ca o nǎlucǎ

Ce se pierde peste timp.

Şi am rǎmas uniţi pe veci

Sub cerul limpede din zori

Ca într-o clipǎ de uitare

Sǎ ne-nchidem pentru veci,

Sǎ aflǎm ce e iubirea

De la zeii unor zori.

Valeriu Sterian- Nopti

Nu sunt si nu am fost vreodata legionara, sunt prea tanara pentru asemenea intrebari, insa nu pot ramane indiferenta la pierderile sufletesti din Decembrie '89. Lor le datorez libertatea mea de astazi, libertatea noastra ca neam!

Cei ce au fost

Ca fumul se stinge viaţa din noi,
Cu armele-n braţe zǎcem în noroi,
Şi nimeni nu vede, n-aude, nu vrea
Sǎ stingǎ durerea din inima grea.

Viaţa se stinge sub ochii de sus,
Nu-i  nimeni sǎ vadǎ doar Bunul Iisus,
Şi nimeni n-aude plânsul de mamǎ
Ce-mparte durerea cu-o ţarǎ întreagǎ

Cu trupuri calde asfaltu-i pavat
Pentru o ţarǎ ce azi ne-a uitat,
Şi nimeni n- aprinde o lumânare
Pentru un suflet trecut în uitare.


Cu armele-n braţe v-am dat libertate,
Unde-s acei ce ne-au promis dreptate,
Şi-n suflete plânse cu lacrimi  prea seci
Gǎsit-am odihnǎ şi luminǎ-n veci.

Din volumul "Alese, din suflet culese"

Zori de zi

Am surprins zorii
Când îţi mângâiau obrajii rumeni
De poftǎ de viaţǎ,
Şi i-ai certat când prin pǎrul mǎtǎsos
Ţi-au prins raze de soare
Cu parfum de cer şi stele.
Au plecat din ochii tǎi
Şi s-au ascuns în miez de varǎ
Unde norii curg din stele
Ca o cascadǎ de lumini
Pline de iubiri efemere.
Şi te priveam cum pǎru-ţi împleteai
Cu razele înmiresmate
De parfumul cerului senin ,
Şi zâmbeam când privirea-ţi sfioasǎ
Cǎuta în vise sǎ-şi ascundǎ trǎirea,
Când inima se scaldǎ în iubire
Şi chipul se destǎinuie
În clipe flǎmânde
De neuitare.

Viaţa mea

Viaţa se strecoarǎ

Ca râul ce grǎbeşte,

Viaţa e uşoara

Peste zǎri pǎşeşte.

Viaţa mea-i ca apa:

Limpede şi purǎ,

Viaţa mea-i ca groapa:

O afundǎturǎ.

Viaţa mea e aer,

Viaţa mea e Soare,

Viaţa mea e plinǎ

De vremuri trecǎtoare.

De ce?

De ce ne ascundem în noi

Când viaţa

Ne bate la geam,

Când ne invitǎ

Sǎ ne înfruntǎm

Instinctul uman?

De ce ne ascundem în cǎrţi

Când totul

În jur se destramǎ,

Şi inima noastrǎ

Dǎ fuga

În sânul de mamǎ?

De ce am pierdut curajul

De a spune

Clar ce gândim,

Şi ne ascundem

În versuri

Şi rânduri

Scrise pe caldarâm?

În lumea din cǎrţi  şi reviste

Doar versul

Ştie s-asculte,

Şi nu te înfruntǎ

Când viaţa

Îţi furǎ

Visul şi speranţa.

Moţii

Poezia îi aparţine scriitoarei  Maria Botiş Ciobanu

Ce vuiet şi larmǎ

S-aude din munţi?

Vin moţii cǎrunţi

Cu creţe pe frunţi

Şi mâna pe armǎ.

E noapte şi nor

Şi vuietul creşte.

Pǎdurea şopteşte,

Iar vadul vuieşte

Pe urmele lor.

Sǎ nu deie sfântul

Sǎ intre-n pǎdure

Strǎini cu secure,

Sǎ taie,sǎ fure

Şi astǎzi pǎmântul.

C-atuncea nici iadul,

Nici tainele sfinte

Nu-i scapǎ –şi  minte

Vor ţine-n morminte

Cǎ ne-au trecut vadul.

Tacerea mieilor

                                      sursa foto:Web

Cu fiecare clipǎ

Ce trece printre noi

Ne desprindem din rǎrunchi

Şi alergǎm spre vǎile

Sufletului nostru.

Ne rupem de trǎiri şi de dureri

Şi strigǎm spre o scǎpare nesigurǎ

Ca mieii ce plâng

În lipsa mamei lor.

Plângem dupǎ alte vremuri

Ce le-am trǎit întâmplǎtor

Fǎrǎ sǎ ştim cǎ într-o zi

Ne vom întoarce

Iar la ele.

Şi nimeni nu va auzi

Strigǎtul nostru

Dupǎ regǎsirea cea din urmǎ.

Când mieii tac

Şi vremile noastre

Se sfârşesc,

Strigǎtul nostru înnǎbuşit

Se sparge de tâmpla cerului.

Tǎcerea mieilor

Ridicǎ vǎlul negurii din noi,

Şi elibereazǎ din adâncuri

Vechi amintiri cu zei

Şi cu Pandore.

Femeia

De vrea sa traiasca
Tu nu-i frange zborul,
De vrea sa iubeasca
Fa-o sa-ti simta dorul.

De va vrea sa planga
Umarul sa ti-l apleci,
De va vrea sa fuga
Arata-i pe care poteci.

De va vrea sa uite
Las-o in uitare,
De vrea sa te infrunte
Sa-i cazi la picioare.

De-si va dori sa moara
Prinde-o dar de mana,
Cu bratele-o-nconjoara
Si roag-o sa ramana.

Is this love

Poemele prind glas

Petalele mor la atingerea de stele
Cum mor ghioceii sub raze de soare,
Adie vantul peste versuri si poeme
Iar visul din urma se pierde si moare.

Poemele vor prinde glas dupa moartea mea
Ca o razbunare de rima si dor,
Sa nu pierdeti condeiul in lipsa mea
Caci poetii niciodata nu mor.

Am fost

Timpul ma roade
Si vremea se scurge,
Din ani se fac clipe,
Trairi si secunde,
As despica pamantul
Durerile sa-ngrop,
Imi arde cuvantul
Stropit cu isop.

Deznadejdea se strecoara
Ca fluturi printre flori,
Zbor de aripi frante
Ca Icar in suferinta lui,
Si stelele ma dor
In lipsa lor din noapte,
Iar cerul pare gol
Hranit numai cu soapte.

Pe umeri mi se odihnesc
Mistere si melancolii,
Amintirile-mi soptesc
Despre tarmuri azurii,
Si ma-nnec in vis si plans
Dupa zilele cu soare,
Tot ce-a fost frumos s-a dus
Peste zari si peste mare.

Dar in inima-mi ranita
Port un strop de fericire,
Pe campia inverzita
Cresc boboci de nemurire,
Si ma-nchin in fata sortii
Ce incheie al meu trai,
C-am ajuns in fata mortii
In suflet c-un petic de Rai.

Rugaciune

Prin ape tulburi si adanci
Pasii mei am ratacit,
M-am chinuit,am mers pe branci
Insa tot n-am reusit.
Cand speranta am pierdut
Stiind ca este in zadar
Atunci eu mi-am zis in gand
Ca sunt Om,nu animal.
Si-am inaltat la ceruri ochii
Si-am plans amar in gandul meu,
Am plans cu rauri si cu codrii
Sa ma auda Dumnezeu.