Nori se scurg în lume

Buchet de flori înmiresmate
Bat la uşile gândirii,
Culese din câmpuri uitate
În valea nemuririi.

Buchet de flori cu miros de stele,
Cu miros de cer şi de pământ,
Clipe se sparg în tăceri efemere
Când norii în lume se scurg.

Testament.

Dragul meu, nu am sa-ti las avere
Smaralde si cufere doldora de bani,
Nu am sa-ti las nici functii, nici putere,
Nu am strans nimic in toti acesti ani.

Dar iti las cu seama o mostenire vie
Cum nu se mai gaseste de un veac,
O dulce amintire cum n-a mai fost sa fie,
O rima ca sa-i fie inimii de leac.

Nu te mahni c-averea e putina
Pana vei intelege rostul ei,
Cand voi pasi-ntr-o noapte spre lumina
Tu sa imi stai atunci la capatai.

Ce va ramane-n urma mea sa fie
O alinare in sufletu-ti de flori,
Mostenirea mea prinsa-n poezie
Cu descantec de stele si de nori.

Dragul meu, de vei primi a mea avere
O sa traiesti de-a pururi pe pamant,
Cand simti ca nu mai ai nici o putere
Adu-ti aminte de-al nostru legamant.

Ploaie de toamna

Poezie dedicata lui Iana Stefan,
scrisa in 1997

O ploaie de toamna ne acopera umerii,
Ochii nostri proaspeti ca mugurii
Se adancesc, caci picaturile-i apasa
Iar pleoapele cad peste ei ca o ceata.

Tu si eu stand in ploaie pe o banca
Suntem ca doua statui si parca
Nu pot fi despartite in veci,
Ele sunt triste, sunt reci.

Si parca toti cei ce trec pe langa noi
Ne privesc ca pe o pata de noroi
Ce se raspandeste cu repeziciune,
Insa ea tot in loc ramane.

Asa vom fi mereu, ca soarele si marea,
Ochii nostri vor cauta mereu zarea,
Vom sta amandoi intr-o ploaie de toamna
Pana ce ochii nostri or sa adoarma.

Aripi de inger

In memoriam Ioan Munteanu!

Aripi mi-am deschis cand firul ierbii
Renastea intr-un verde-ametitor,
Cand asfintitul naste iar luceferi
Si cand de viata mi se face dor.

De am cunoaste clipa cand viata se incheie
Am sti cum sa plecam cu fruntea sus,
Dar suntem doar parfum de orhidee
Cand capul il plecam tot mai supus.

Cand soarele-si dezbraca raze spre apus
Si noaptea ne-nfioara prin taceri
Vom sti ca viata noastra va renaste sus
Invesmantata cu aripi moi de ingeri.

Voi cei ce ramaneti in urma pe pamant
Nu plangeti c-am plecat la cer,
Sa imi culegeti flori cu mirosul sfant
Atunci cand va creste aripa de inger.

Vis rastignit in stele.

Mi-am rastignit visul printre stele

Pe cand cerul se lumina spre zori,

Am suspinat dupa clipe efemere

De parca nu steam ca anii-s trecatori.

Am renuntat la tot in semn de razbunare

Pe inima ce m-a ranit de-atatea ori,

Cu ochii larg deschisi in stele milenare

Am asteptat ca Soarele sa iasa peste zari.

Cu inima-npietrita si visul rastignit

Ramas-am in uitare pe tarmul sangeriu,

Sub cerul plin de vise, de stele dezgolit

Sparg valurile-n talpi pe nisipul aramiu.

Ma-ndrept spre versul ce m-asteapta acas’

Scurs dintr-o calimara uscata peste timp,

Ultima rima e tot ce mi-a ramas

Cand zeii-si beau nectarul in Olimp.

Mi-e dor de mine

Mi se face cateodata dor
de copilul ce traia in mine
fara regrete si suspine.

Mi se face cateodata dor
sa zburd in zi cu soare
cu ploi si cu ninsoare,

Mi se face cateodata dor
de povestile spuse de bunici
cand inca eram fragezi si cuminti.

Mi-e dor de ce aveam odata
de ce simteam si ce iubeam atunci
fara sa plang sau sa muncesc pe branci.

Mi-e dor acum de tot ce a trecut
ca de un curcubeu pierdut in nori
precum parfumul printre miile de flori.

Mi-a fost dor in asta viata
de tot ce mi-am dorit si am pierdut
la granita cu anii din trecut.

Imi va fi dor de cine sunt acum
e ca o roata ce nu se mai opreste
in timpul ce iute se sfarseste.

Mi-a fost dor de tot in viata
si am uitat sa mai traiesc
anii ce acum se risipesc.

Dunare.

Ciulinii Baraganului se-nfoaie
Cand vantul sparge valuri de nisip,
Dunarea-i racoreste in picurii-i de ploaie
Iar visul meu se naste din nimic.

Lasati Dunarea sa curga
Si sa duca al meu dor,
Lasati Dunarea sa planga
Rautatea din popor.

Dunare cu apa lina
Si cu valul spart de vant
Spala cu apa-ti cristalina
Tot raul de pe pamant,

Si sa-l porti intru adancuri
Innecat in neuitari,
Rostogolit in ape tulburi
Pana la intinse mari.

Ingeri.

Azi mi-am facut
curat in suflet,
am scuturat de praf
o inima ranita,
am sters o amintire
uitata intr-un colt
si am deschis fereastra
spre o lumina calda
venita dintru zare,
venita dintru-nalt.
Ingerii nu vin in suflet
daca nu-i facut curat,
daca n-ai facut lumina
pentru Domnul Imparat.

Chemarea.

Trupul îmi simt prea mic şi prea plăpând

Pentru sufletul închis în mine,

Sunt singur Doamne şi flămând

Dar nu de hrana noastră ci de Tine.

Mă simt prea plin şi prea greoi

Când viaţa îmi încearcă răbdarea,

Voi privi mai adânc în lumea din noi

De unde se aude chemarea.

Sunt singur pe cale şi rănit

În lumea ce aleargă spre hău,

Pe drumul de flori iarăşi am pornit

Şi mă îndrept tăcut către Dumnezeu.

Am iubit.

Am iubit în viaţă lucruri
Multe, fără de folos,
Am purtat atâtea juguri
Şi-am rămas tot păcătos.

M-am rugat atâtea clipe
Catre cer, către pământ,
Dar n-au fost clipe zidite
Şi-acum plâng viaţa-n mormânt.

Şi gândind aşa la versuri
Începui uşor să cant,
M-am eliberat de gânduri
Şi-am uitat de ce mai plâng.

Plâng morţii noştri.

Plâng morţii noştri de sub glodul tare

De răsună-n cele patru zări,

Vuiet şi larmă se îngână-n zare

Când neamuri păgâne se văd în depărtări.

Gem morţii noştri de durerea din oase

Că nu-s aici înc-un război să dea,

Cu  sufletu-n lacrimi si hainele roase

Ţara înapoi să o ia.

Trec morţii noştri pe rând în uitare

Fără colivă sau parastas,

Se pierd ca razele în apus de soare

Privind în urmă la cei ce-au rămas.

Au fost morţii noştri apărători de ţară

Cu sângele şi viaţa au plătit,

Însă toţi se vor întoarce spre seară

Să pedepsească pe cei ce ţara le-au răpit.

Vor fi morţii noştri un fir în veşnicie

Un neam de martiri şi eroi,

Nu ştim viaţa cum va să fie

Dar cândva şi ei au fost ca noi. 

Vrem Unire.

Plec din colţ de Românie

C-auzit-am de-o Unire

Între românii fraţi de veacuri

Despărţiţi de mii de tancuri,

Dar uniţi prin glas de sânge

Unde Prutul nostru plânge

Iar graniţa de pământ

Va uni poporul sfânt

Şi va izgoni din ţară

Toţi străinii din afară

Ce-au furat pământ şi aur,

Ne-au lăsat fără tezaur,

Prutul nostru va să sece

Pe unde poporul trece

Şi să-nnece-n calea lui

Pe toţi hoţii neamului.

Călătorul

Ratăcitor pe o plajă a gândirii

Îmi port visul pe nisipul fierbinte,

De ţărm se sparge valul nemuririi

Iar marea şopteşte cuminte.

O apă lină curge-n stele

Şi peste cer se-aşterne vis,

Călător al unei clipe efemere

Păşesc pe ţărmul încins.

O poartă ferecată peste nori

Am descuiat cu cheia unui gând,

Visul renaşte în câmpul de flori

Cu miros de cer şi de pământ.

Călător voi fi spre zarea cea albastră

Unde cerul coboară pe pământ,

În tril de pasăre măiastră

Îmi dezmierd tăcut al meu cant.

Prin ochii mei stele se scurg în lume

Ca o cascadă de vise şi trăiri,

Călătorului nicicând nu-i voi spune pe nume

Când va păşi pe drumul ţesut din amintiri.

Şoptiri de taină se-aud la malul mării

Cum călătorul recită la umbra unui vis,

Nu simte trecutul, nici vraja depărtării

Când sufletu-i din stele pamântul a cuprins.

Regatul din nori.

     

     Maine imi pun pelerina de ploaie si urc in barcuta mea de hartie. Am decis sa ma indrept spre zare, departe, pana in regatul norilor. Acolo voi culege fructe si flori magice, rasarite intr-o gradina de ganduri si amintiri. Voi culege cele mai dulci fructe si cele mai parfumate flori. Ti le voi aduce intr-un cos impletit din zambete si iubiri, amintiri si trairi. La multi ani iti urez de aici, din regatul norilor, unde te voi astepta in leaganul din gradina. Te voi lasa sa te pierzi printre irisi si crini, sa-ti regasesti sufletul imbatat de arome de piersic si trandafiri, te voi lasa sa visezi, sa fii liber si stapan peste acest regat. Asa ca grabeste-te, zarea se indeparteaza prea repede iar norii incep sa se risipeasca fara un suflet in mijlocul lor. Fii binevenit!

Invatati iertarea!

             

Este El,
Voi stiti,
Dar nu vreti sa v-amintiti
De-Acel ce zilnic va spunea
Si ce-i iertarea va-nvata,
Dar L-ati uitat
Si-a disparut,
N-ati cautat macar un drum
Sa Il aduceti printre voi
Sa spele pete de noroi
De pe suflete pierdute
De la viata abatute.

Era El,
Voi stiati,
Dar v-a fost greu sa invatati
Ce e iertarea si durerea,
Ati vrut cu totii mangaierea.
O ! vai de voi amagitori
Ca-n prima zi cand v-ati nascut,
Atunci cand viata-ti inceput
Asa traiti

Va fi El,
Si Il veti cauta
Sa va invete pe toti a ierta
Si Il veti ruga
Sa vina la voi in suflete
Sa mangaie rani putrede,
Dar a trecut….
A fost demult,
Si va mai fi
Dar cand va veti aminti
Va fi taziu
Si veti pieri in larg pustiu.
Ierati! Cat nu e prea tarziu.

Bunica. Minune. Durere.

Bunica

Mâinile muncite îi miros a fân

Abia cosit  pe tâmpla unei seri,

Boboci de flori flămândă strângi la sân

Cu ochii tăi ca cerul unei veri.

Minune

Un fulg de cer în suflet se topeşte

Precum sărutul unei raze pe-un gheţar,

În inimă iubirea se trezeşte

Când stelele răsar pe bolta de cleştar.

Durere

Durerea îmi sculptează în inimă prăpăstii

Ce ne despart  în fiecare zi mai mult,

Trăirile-mi nu sunt madone ci sunt bestii

Ce mă îndeamnă glasu-ţi să ascult.

Iubire. Foc. Vesnicie.

Iubire
Ce ar fi viata fara culori, ce-ar fi campia fara de flori, ce-ar fi treacutul far' de amintire, ce ar fi omul fara iubire?

Foc
Ca focul ce arde fara a se mistui

asa eu , draga frate,

imi sacrific zi de zi

clipa de simtire

si de nemurire,

le pun laolalta

sa-ti scriu o poezie.

Vesnicie

Iata-ne iarasi fata catre fata

cu parul albit si ochii sticlosi,

ne-ndepartam cu pasi grabiti prin viata

catre o lume-n care fi-vom

iarasi tineri si frumosi.

Flamand.

Traiesc parca de-un veac
Flamand de poezie,
Flamand de cer,
Si de pamant flamand,
Acum invat sa tac
In crunta-mi nebunie
In timp ce valul vietii
Se-asterne pe mormant.

Azi...

Apucat-am pe drumul catre moarte

Cu ochii umezi si plini de amintiri,

Hranitu-m-am cu seva unor soapte

Ce-mi scalda sufletul in tainice trairi.

Cu inima incatusata de pacatele din veci

Si cu mana tremuranda plina de consoane reci

Am scris azi un ultim vers

Ce numele din nori mi-a sters.

Rătăcit pe calea vieţii

M-am furişat în zori
Pe uşa vieţii mele,
Şi am fugit desculţă
Unde-am văzut cu ochii,
Nu mi-a lipsit nici casa
Nici aerul, nici viaţa,
Nu mi-a lipsit nimic
Din tot ce e lumesc,
Am hoinărit desculţă
În lanuri de uitare,
Cu flori de nemurire
Prinse în părul alb,
Nu mai eram copilă
Eram de-o veşnicie
Uitată pe cărarea
Ce duce către cer.
Cu paşii grei purtaţi alene
Ma îndreptam spre porţi închise
Şi mă rugam ca firul vietii
Sa mai amâne cursul său,
S-apuc să bat în lemnul tare
Ţinut în balama de vis,
Să îmi răspundă orişicare
Să mă trezesc acum din vis. 
Am tot sperat că poate viaţa
Va fi mai blândă făr' de tot,
M-am înşelat şi-acum nici uşa
Vieţii s-o deschid nu pot.
Rămas-am prinsă în visare,
În clipa ce frânge nori,
Purtat-am paşii către zare
Când ochii-mi plâng iar, amândoi.
Şi mă tot port aşa de-o vreme
Sperând că cineva de sus
Mă va auzi şi-n taină
Mă va duce la Iisus.

Am fost.

Cand simt ca aripi nu mai am sa zbor
Si valuri se inalta peste zare
Cad in genunchi si simt ca parca mor
Cand clipele se sparg in rasuflare.

Si timpul ce mi-a stat la capatai
Va cerne iarasi zorii peste ochi,
Va trece clipa din ziua cea dintai
Ca Eminescu candva pe langa plopi.

Nu ma voi plange si nu voi lacrima
Decat atunci cand clipa se va pierde,
Voi trece inc-o fila tesuta-n viata mea
Pictata de imnuri si cantari funebre.

Cand zorii-si vor deschide pleoapa peste voi
Eu n-oi mai fi sa va zambesc in prag,
Voi fi pe drumul presarat cu flori
Si amintirile unui suflet drag.

13.05.2015

Noi

Fericirea mea s-a nascut in vis
Cand te-am intalnit intaia oara,
Am crezut atunci tot ce mi-ai promis,
Eram asemeni unui mac arzand in plina vara.

Si ce minuni tu mi-ai rostit atunci in soapta
De parca nici nu existau mi-am zis,
In dansul bland al stelelor din noapte
Eu am ramas pierduta-n acel vis.

Si-asa lumina calda ce-am simtit
De imi parea ca sunt aproape langa cer,
Dar mi-ai soptit din nou si m-am trezit
Cu inima scaldata-n stropi de fulger.

Astept ca Luna iarasi sa rasara
Sa ma intorc in visul rupt de zori,
Te voi gasi in suflet mai spre seara
Cand tu si eu vom fi un simplu "noi".

De veghe...

Mi-e noaptea lunga fara poezie
Si Luna pare prea departe, prinsa-n cer,
Inima imi plange trista si pustie
Ca aripa far' de lumina unui inger.

Mi-e sufletul o ploaie peste vara
Cu nori macinati de picuri prea fierbinti,
Te chem in suflet ca intaia oara
Sa ma brazdezi cu pasii tai marunti.

Si cate vise am cules de-a lungul vietii
Cu tine, poezia mea dintai,
Cand florile-si deschid corola diminetii
Tu imi stai de veghe iar la capatai.

Oltenia, leaganul copilariei mele

Versul tau imi ninge gandul
Si viscol se porneste-n mine,
Aud cum ma cheama pamantul,
Oltenie, vin, ma-ntorc la tine.

In satul unde canta ciocarlii
Si iarba e mai verde si mai ‘nalta,
Unde cerul se scalda in glasuri de copii
Si Oltul canta doinele in soapta.

Ma-ntorc acasa cu poezia-n brate
La neamul meu ce-aproape l-am pierdut,
Cu traista plina de vise si sperante
Apuc pe drumul ce vine din trecut.

N-oi mai pleca de-acolo niciodata
Asa cum vrabia nu-si paraseste puii-n veci,
Voi fi iar copilul de-altadata
Ce-si purta versul pe verzile poteci.

Si Oltul sa imi spele amintirea
Sa-ncep o viata fara de nevoi,
Cand timpul imi cere nemurirea
Oltenii mei, voi piere intre voi.

Tu, poezia din noi!!!

Cand scriu asa m-apuc-un chef de viata
Si simt ca anii-s parca prea putini,
Tu, poezia mea, fii blanda si ma-nvata
Cum sa fiu o floare intre crini.

Lira timpului inca mai canta dimineti
Si le descanta pan' ce zorii se ascund,
Tu, poezia mea, te rog sa ma inveti
Sa fiu petala unui ghiocel plapand.

De ce nu pot sa-ti inteleg menirea,
Ce clipa si ce cant te-au leganat?
Tu imi legi in ceruri nemurirea
Cu versul tau prea crud si prea curat.

Esti plamadita din suflarea unor zei
Ca rasplata pentru tot ce le-ai promis,
Sfioasa si curata clipa tu mi-o iei
Si ma indrept catre Olimpul cel inchis.

Cand Afrodita pasii isi va purta-n Olimp
Sa fiu un fir de iarba-n talpa ei,
Tu, poezia mea, fii blanda si ma-nvata
Cum sa traiesc de-a pururi peste timp.

Clipa din noi

Lacrimile-mi sunt cenusa
Spulberata in vazduh,
Peste norii gri de toamna,
Peste-al zarilor apus,

Glasu-mi trist si ragusit
Mi se incheaga-n zale,
Iar mana flamanda pe strune
Descanta clipe reci de uitare.

Ultima noapte se-nchide in cer
Ca Luna ce se-ascunde in zori,
Vantul adie sub aripi de inger
Cand timpul se inchide in noi.

Iarta-ma!

Iartǎ-mǎ cǎ te-am uitat
În visul din zori,
Mugurii de cireş
Încǎ mai dorm
Iar Soarele
Rǎsare din mare
Încǎ somnoros.
Zorii mǎ dor
Şi razele mǎ strâng
În veşmântul
Unui vis de mǎtase,
Iartǎ-mǎ
Cǎ m-am lǎsat furatǎ
De lumina unei lumi noi.
Iartǎ-mǎ cǎ nu am ştiut
În care vis sǎ te caut.
Rǎsari, tu, Lunǎ
Şi lasǎ-mǎ
În vise iarǎşi sǎ mǎ pierd,
Sǎ caut prin ruinele
Unui templu pǎrǎsit
Acei ochi ce încǎ dorm
Şi viseazǎ la ziua în care
Un înger îi va trezi din somn

Lansarea cartii "Din suflet stingher..."

Ieri, 9 aprilie, am avut bucuria si onoarea de a-mi lansa prima carte la liceul in care am invatat timp de 3 ani. Bucuria si emotiile nu au ezitat sa apara. Mi-am revazut fosti colegi dar mai ales fosti profesori, cei mai importanti oameni din viata mea. Lor le datorez educatia si formarea mea ca individ, lor le datorez ceea ce sunt astazi. Tin sa le multumesc pentru rabdarea si daruirea lor fata de fiecare elev in parte. De asemeni, acest eveniment nu ar fi fost posibil fara doamna Cranga Cleopatra, director adjunct al Liceului Teoretic Murfatlar.
La acest eveniment a luat parte si maestrul Leonte Nastase, unul dintre cei mai mari caricaturisti din tara si din strainatate. Ii multumesc pentru participare, am fost mai mult decat onorata.
Le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine intr-un moment atat de important, dar si celor care m-au sustinut spiritual.  Am cunoscut oameni frumosi, oameni deosebiti, adevarate valori ale societatii.
In incheiere, imi doresc ca aceste intalniri sa se repete, mai ales ca in curand va aparea cea de-a doua carte, de proza scurta, "Cafeneaua cu povesti"

Voi sunteti nemurirea mea !

Voi framanta spre seara un aluat din nori din care sa rasara flori albastre ca azurul cerului de vara. Mi le voi prinde-n par, iar parfumul lor ma va invalui asa cum timpul ne invaluie anii, asa cum iubirea ne invaluie inimile, si voi fi libera, ca vulturul ce taie vantu-n calea sa.

Apoi voi culege un buchet de raze fierbinti si le voi oferi in dar unor suflete minunate, atat de minunate incat nu le-as putea descrie nici de as fi cel mai mare negustor de cuvinte.Voi, dragii mei, voi sunteti acele fiinte minunate, carora le voi oferi si sufletul meu impreuna cu toata dragostea mea.
Va multumesc ca faceti parte din viata mea, fara voi as fi o pestera pustie, o fantana secatuita de vremi, fara voi nu as mai fi eu.
Numele fiecaruia este scrijelit pe peretele inimii mele, acolo va pastrez, la loc de taina.
Cand zilele mi se vor sfarsi imi voi cladi alt zid, mai puternic si mai inalt in inimile voastre.
Voi sunteti nemurirea mea! emoticon kiss emoticon kiss emoticon kiss

Briza de primavara

Lasa vantul sa adie
Peste tarmul nins de nori,
Iar pe plaja cea pustie
Ingeri cu aripi de flori
Scalda clipa in lumina
Si vestesc a primavara,
Valul marii se intinde
Peste noi si peste zare.
Simte viata cum invie
Langa tarmul umezit,
Simte vantul ce adie
Peste timpul inflorit.

Last kiss.

The last kiss
Seems to be like poison,
You’ll never know
If it’s sweetness
Will kill you
Or make you
Live longer,
You’ll never feel
The raindrops
In your heart
Until your love
Won’t be stronger
Than your hate.

…de iubire

Mǎ tot întreb dacǎ vreodatǎ,

În astǎ vreme zbuciumatǎ,

Când norii parcǎ sunt mai gri

Şi sufletele mai pustii,

Mǎ-ntreb dacǎ va mai putea

Iubirea a respira

Un aer crud şi plin de rouǎ

Stors de miere şi dat nouǎ,

Stors de sevǎ şi de flori

Şi de picurii din nori,

Şi dat lumii sǎ-l respire

Ca pe-o simplǎ amintire,

Amintire dintr-un veac

Când un mare împǎrat

A dat liber la iubire,

Sǎ trǎim în nemurire,

Şi cu sufletul prin nori

Pictat în mii de culori,

Şi cu inima arzândǎ

Ca o floare prea plǎpândǎ,

Şi cu ochii prinşi în stele

Zburdând veacuri printre ele,

Şi cu gândul aţintit

Peste cerul infinit

Sǎ nu uitǎm tot ce-am iubit.

Timpul renaste

Ai respirat vreodata nemurirea
Cand zorii se revarsa in ocean?
Ai simtit si focul din tine
Cand parea ca timpul trece-n van?

Ai visat vreodata cu ochii deschisi
Cand orizontul parea sa se inchida?
Ai renunta la  bobocii deschisi
Cand sunt gata petalele sa-si intinda?

Ai crezut  vreodata ca viata este fum
Si clipa ce trece-i uitare?
Ai ratacit vreodata singur pe drum
Cand  calea ta disparea in zare?

Esti simplu om dar tot vei intelege
Ca viata-i ca un fum rostogolit de vant,
Vei invata ca timpul nu se pierde
Ci doar renaste in orisice avant.

Suflet dezbrǎcat de stele

Sufletul mi-am dezbrǎcat de stele

Şi ochii i-am închis când peste zǎri

Clipe zburau şi firul vieţii

Se destramǎ întâmplǎtor,

Iar anii ce mi-au stat pe gene

Se rǎzboiau la porţi de vis,

Şi-n suflet un copil desculţ

Cerşea o clipǎ din trecut.

M-am cufundat în mǎri de îngeri

Şi am uitat de umbre şi-amintiri

Când cerul se revarsǎ peste ape

Şi norii curg în neuitǎri,

Copilul plâns întinde mâna

Spre ciorchinele uitǎrii

Şi renaşte când din ceruri

Îngeri cântǎ clipele iubirii.

Pierduti in amintire

Cu totii suntem oameni buni

E plina lumea de nebuni.

Nebuni de-atata iubire

Si-mbatati de fericire.

Si ne punem vorb-n cant

Peste timpul dus de vant,

Si  ne pierdem urma-n zare

Unde soarele rasare.

Imbatati de fericire

Si de dor de nemurire,

Praf de stele in privire

Si in suflet implinire.

Si ne pierdem printre voi

Oameni cu priviri de flori,

Si ne pierdem in trecut.

Unde viata a-nceput.

Intrarea libera!

Luna isi frange lumina de tampla cerului prea inalt pentru noi cei prea putin visatori. Noapte buna dragii mei!

Lansare de carte!

Dragii mei,

In data de 9 Aprilie , ora 11, va avea loc lansarea primului volum de versuri " Din suflet stingher...".
Evenimentul va avea loc in cadrul Liceului Teoretic Murfatlar.

Va astept cu drag!!!

Fiecare suflet are haina sa, un om fara aripi, un om fara un vis este ca o fantana secatuita de veacuri.