Bunica. Minune. Durere.

Bunica

Mâinile muncite îi miros a fân

Abia cosit  pe tâmpla unei seri,

Boboci de flori flămândă strângi la sân

Cu ochii tăi ca cerul unei veri.

Minune

Un fulg de cer în suflet se topeşte

Precum sărutul unei raze pe-un gheţar,

În inimă iubirea se trezeşte

Când stelele răsar pe bolta de cleştar.

Durere

Durerea îmi sculptează în inimă prăpăstii

Ce ne despart  în fiecare zi mai mult,

Trăirile-mi nu sunt madone ci sunt bestii

Ce mă îndeamnă glasu-ţi să ascult.

Iubire. Foc. Vesnicie.

Iubire
Ce ar fi viata fara culori, ce-ar fi campia fara de flori, ce-ar fi treacutul far' de amintire, ce ar fi omul fara iubire?

Foc
Ca focul ce arde fara a se mistui

asa eu , draga frate,

imi sacrific zi de zi

clipa de simtire

si de nemurire,

le pun laolalta

sa-ti scriu o poezie.

Vesnicie

Iata-ne iarasi fata catre fata

cu parul albit si ochii sticlosi,

ne-ndepartam cu pasi grabiti prin viata

catre o lume-n care fi-vom

iarasi tineri si frumosi.

Flamand.

Traiesc parca de-un veac
Flamand de poezie,
Flamand de cer,
Si de pamant flamand,
Acum invat sa tac
In crunta-mi nebunie
In timp ce valul vietii
Se-asterne pe mormant.

Azi...

Apucat-am pe drumul catre moarte

Cu ochii umezi si plini de amintiri,

Hranitu-m-am cu seva unor soapte

Ce-mi scalda sufletul in tainice trairi.

Cu inima incatusata de pacatele din veci

Si cu mana tremuranda plina de consoane reci

Am scris azi un ultim vers

Ce numele din nori mi-a sters.

Rătăcit pe calea vieţii

M-am furişat în zori
Pe uşa vieţii mele,
Şi am fugit desculţă
Unde-am văzut cu ochii,
Nu mi-a lipsit nici casa
Nici aerul, nici viaţa,
Nu mi-a lipsit nimic
Din tot ce e lumesc,
Am hoinărit desculţă
În lanuri de uitare,
Cu flori de nemurire
Prinse în părul alb,
Nu mai eram copilă
Eram de-o veşnicie
Uitată pe cărarea
Ce duce către cer.
Cu paşii grei purtaţi alene
Ma îndreptam spre porţi închise
Şi mă rugam ca firul vietii
Sa mai amâne cursul său,
S-apuc să bat în lemnul tare
Ţinut în balama de vis,
Să îmi răspundă orişicare
Să mă trezesc acum din vis. 
Am tot sperat că poate viaţa
Va fi mai blândă făr' de tot,
M-am înşelat şi-acum nici uşa
Vieţii s-o deschid nu pot.
Rămas-am prinsă în visare,
În clipa ce frânge nori,
Purtat-am paşii către zare
Când ochii-mi plâng iar, amândoi.
Şi mă tot port aşa de-o vreme
Sperând că cineva de sus
Mă va auzi şi-n taină
Mă va duce la Iisus.