Rătăcit pe calea vieţii

M-am furişat în zori
Pe uşa vieţii mele,
Şi am fugit desculţă
Unde-am văzut cu ochii,
Nu mi-a lipsit nici casa
Nici aerul, nici viaţa,
Nu mi-a lipsit nimic
Din tot ce e lumesc,
Am hoinărit desculţă
În lanuri de uitare,
Cu flori de nemurire
Prinse în părul alb,
Nu mai eram copilă
Eram de-o veşnicie
Uitată pe cărarea
Ce duce către cer.
Cu paşii grei purtaţi alene
Ma îndreptam spre porţi închise
Şi mă rugam ca firul vietii
Sa mai amâne cursul său,
S-apuc să bat în lemnul tare
Ţinut în balama de vis,
Să îmi răspundă orişicare
Să mă trezesc acum din vis. 
Am tot sperat că poate viaţa
Va fi mai blândă făr' de tot,
M-am înşelat şi-acum nici uşa
Vieţii s-o deschid nu pot.
Rămas-am prinsă în visare,
În clipa ce frânge nori,
Purtat-am paşii către zare
Când ochii-mi plâng iar, amândoi.
Şi mă tot port aşa de-o vreme
Sperând că cineva de sus
Mă va auzi şi-n taină
Mă va duce la Iisus.