Mǎ tot întreb dacǎ vreodatǎ,
În astǎ vreme zbuciumatǎ,
Când norii parcǎ sunt mai gri
Şi sufletele mai pustii,
Mǎ-ntreb dacǎ va mai putea
Iubirea a respira
Un aer crud şi plin de rouǎ
Stors de miere şi dat nouǎ,
Stors de sevǎ şi de flori
Şi de picurii din nori,
Şi dat lumii sǎ-l respire
Ca pe-o simplǎ amintire,
Amintire dintr-un veac
Când un mare împǎrat
A dat liber la iubire,
Sǎ trǎim în nemurire,
Şi cu sufletul prin nori
Pictat în mii de culori,
Şi cu inima arzândǎ
Ca o floare prea plǎpândǎ,
Şi cu ochii prinşi în stele
Zburdând veacuri printre ele,
Şi cu gândul aţintit
Peste cerul infinit
Sǎ nu uitǎm tot ce-am iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu