Glas de lupta

Din falnice zidiri rǎsunǎ înspre zare

Un glas de clopot vechi ruginit de rǎbdare,

Şi toaca prinsǎ-n zid izbitǎ-i cu putere

De glasurile sfinte cuprinse de tǎcere.

Lângǎ cetatea-naltǎ marea izbeşte zidul,

Lângǎ poarta de foc încins este nisipul,

Iar turnul din castel ce urcǎ înspre nori

Descoperǎ misterul din marile comori.

Un glas de luptǎ strigǎ spre zare,prin pǎduri

Sǎ cheme la oaste şi oameni,şi strǎbuni,

Cǎci rǎzboiu-ncepe şi-n pǎmânt şi-n cer

Atunci când trâmbiţeazǎ primul înger.

Toaca e izbitǎ,zidul gros se sparge,

Oamenii se pierd prin sute de catarge,

Clopotul rǎsunǎ,se-aude înspre zǎri,

Rǎzboiul se întinde pânǎ în depǎrtǎri.

Prin credinţǎ tare ziduri se înalţǎ,

Prin munţi de umilinţǎ dobândim speranţǎ,

Prin norii de pe ceruri şi iarba din câmpie,

Prin oamenii de azi speranţa reînvie.

Sub munţi de ironie şi valuri de tǎcere,

Prin culmi de suferinţǎ şi glasuri de durere,

Prin cuvinte sacre recuperǎm trecutul

Iar prin laşitate îngropǎm începutul.

Adesea printre valuri şi fire de nisip,

Prin crengile uscate destinul stǎ pitit,

Prin glas de clopot sunǎ un tânǎr început

Din pânzǎ de pǎianjen şi argint cusut.

Oastea a învins şi e încununatǎ

Cu credinţǎ sfântǎ de îngeri purtatǎ,

Tǎciunea s-a ales,oamenii dǎinuiesc

Printre zidurile-nalte viaţa o trǎiesc.

Credinţa a învins,rǎul e nǎruit

Prin veşnicǎ speranţǎ omul a biruit,

Acum trǎieşte sigur în tainice zidiri

Şi-ngroapǎ printre ele veşnice amintiri.

Cel ce-a gǎsit ruina gǎsit-a şi trecutul

Iar pentru el înseamnǎ cǎ azi e începutul,

Nu rǎscoli ruina,rǎzboiul s-a sfârsit,

Îngroapǎ amintirea ce lumea a rǎnit.