Fetita cu flori- proza scurta

 In viata cu totii intalnim oameni ce ne influenteaza viitorul. De cele mai multe ori sunt oameni importanti,cu influenta. Insa nu si in cazul meu.

   In fiecare zi urmez aceeasi rutina. Ceasul suna intotdeauna prea devreme,nu reusesc sa mananc si sunt intotdeauna pe fuga in drumul spre birou. Cu pasul grabit,trec in fiecare dimineata pe langa o fetita. Sta langa un colt de strada si vinde flori. Dar nu orice fel de flori,ci frumoase,de toate culorile,cu un parfum dulce minunat ce umple toata straduta. Iar fetita este de o frumusete rara,cu un zambet sincer pe buze,cu ochi luminosi si fata senina.Nu ai cum sa nu te opresti sa cumperi o floare,o floare care sa iti insenineze ziua. Dar din pacate,nu m-am oprit niciodata din drum sa iau o floare. Absolut niciodata,si nu am cautat niciodata o scuza,insa rutina ma captase in lantul,incat imi impietrise inima. In fiecare zi stateau la rand oameni simpli,oameni cu bani,directori,sa apuce sa ia macar o floare. Ce rusine imi era,insa nu faceam niciodata nimic pentru a schimba aceasta stare.

   Intr-o dimineata,in timp ce ma grabeam spre serviciu,observ ca straduta era pustie,nu mai mirosea a flori,nu mai erau oameni care sa stea la rand. Fetita nu mai era acolo sa ne intampine. M-am blocat. Am ramas in mijlocul stradutei si priveam la locul gol.Oare de nu a venit? S-au terminat florile? In gandul meu erau acum zeci de intrebari. Nu intelegeam de ce eram asa de ingrijorata cand eu nu ma oprisem niciodata sa o ajut cu un ban. Fie ca era toamna ploiasa sau canicula,tot acolo era.Indura atat de multe doar pentru a ne face ziua mai fericita. E drept ca in ultima vreme oamenii ce ii cumparau flori se rarisera,poate ca rutina facuse si alte victime.

     A doua zi mi-am luat liber de la serviciu. Am incercat sa o caut,am intrebat in stanga,in dreapta,insa nimeni nu stia sa imi spuna nimic despre ea. La cativa metrii de locul fetitei rasarise peste noapte un stand cu zeci de feluri de plante,si flori,dar fara parfum. L-am intrebat si pe acel domn daca stie ceva despre fetita,dar mi-a raspuns cu indiferenta :

   - Mergi pana la marginea orasului,si acolo o gasesti. Iti vei da seama si singura unde o gasesti!

   Rautatea lui m-a speriat,nu puteam crede ochilor ce vad. Cum sa nu iti pese de un copil sarac? Am plecat spre periferia orasului cu speranta ca o voi gasi. Insa, indata ce am ajuns, am ramas impietrita. Locul era pustiu,doar o casuta veche cu gardul cazut si portita deschisa se zarea. M-am apropiat plina de teama,nestiind ce voi gasi. Pana sa ajung langa poarta m-a imbatat un miros dulce de flori. In fata casei era o gradinita plina de flori,cu parfum mieros,ca un ocean de culori si miresme. Dar in mijlocul florilor era fetita. Avea ochii rosii plans. Cand m-a vazut a sarit in picioare de teama.

   -De ce plangi?

   -Pentru ca nu mai am cui vinde flori.Azi am mancat ultima bucata de paine. Maine nu stiu ce vom face,iar bunica e prea bolnava pentru a mai munci.

   Am simtit in acea clipa cum pamantul imi fuge de sub talpi. Necazul ei imi sfasia sufletul. Ce sa ii spun? O parere de rau nu ar fi ajutat-o cu nimic.

   -Dar tu?ce cauti aici?m-a intrebat rastit.

   -Eu...

   -Nu te-ai oprit niciodata sa cumperi o floare!

   -Iti amintesti de mine?

   Atat de multe scuze imi veneau in minte  incat imi era rusine sa o privesc.

   -Sigur ca imi amintesc,erai cea mai frumoasa din multime,ti-as fi dat o floare si gratis numai de te-ai fi oprit o clipa!

   -Si tu esti frumoasa,si florile tale sunt frumoase!

   Ce sa ii spun? Mintea mea se oprise in loc la auzul acelor cuvinte. Trebuia cumva sa indrept situatia.

   -Uite ce facem:maine dimineata,pana sa rasara soarele,sa aduci cu tine cate flori poti tu cara,si ne intalnim la locul unde obisnuiai sa stai. Bine?

   -Degeaba vin,oamenii nu mai cumpara flori,cumpara numai reviste si ziare.

   Pe chipul ei se citea dezamagirea si resemnare.

   -Tu sa vii maine dimineata,si vei avea o surpriza.

   Am plecat cu sufletul mai usurat in speranta ca imi voi indrepta in sfarsit greseala. De acolo am plecat direct spre straduta unde vindea flori. Si cum statea langa perete incercand sa construiesc un plan,am simtit un miros cald si proaspat de placinta. Ma gandeam cat de greu ii era fetitei cu stomacul gol sa indure acel miros imbietor,doar pentru a cumpara mancare si medicamente pentru bunica. In acea zi am vorbit cu proprietarul patiseriei. Impresionat de situatia fetei a hotarat ca in fiecare zi sa primeasca  placinta fierbinte  pentru ea si pentru bunica ei.

   A doua zi ,cu noaptea-n cap,ne-am asezat la locul obisnuit cu bratele pline de flori. In scurt timp au inceput sa apara primii oameni. Uimiti de prezenta mea acolo,au inteles repede ce se intampla. Asa ca nu au trecut pe langa noi fara a cumpara o floare care sa le insenineze ziua. In graba lor,se opreau ca odinioara,sa ajute fetita cu zambetul luminos si sincer.

   La sfarsitul zilei,ramase fara nici macar o floricica,fata copilei radia de fericire.

   -Ma bucur sa te vad din nou zambind!De azi inainte ne vei bucura iar cu florile tale.

    -Iti multumesc ca ti-a pasat.

   -Iti promit ca de zi inainte voi veni cate o zi pe saptamana sa te ajut sa vinzi cat mai multe flori.

   Si asa a fost. Oamenii stateau iar la rand pentru flori,fetita zambea la fel de curat si frumos,iar omul cu flori multe a fost nevoit sa plece de unde a venit. Iar eu,eu nu am ratat nici o zi fara sa cumpar flori pentru mine si pentru colegii mei. Asa am invatat sa zambesc si traiesc fiecare zi a vietii, cu zambetul pe buze.