Bunicii

Campia de maci pluteste spre cer,
Se-agata-n radacini de copac,
Vacanta-i aici,se simte in aer
Si plec in graba catre sat.

Acolo bunicii m-asteapta din zori
In poarta casei din pamant,
Sunt saraci,albiti dar tineri uneori
Cand ii surprinzi zambind.

Batranetile apar in urma lor,
Din an in an sunt parca mai cerniti,
Vizita nepotilor
Ii mai fac fericiti.

Se sting pe rand si trec in uitare
Ca vantul ce leagana spicul auriu,
Ii-nchid in suflet si visare
Si satu-i mai gol si pustiu.

Si iarasi vin ca-n orice an
In fiecare zi de vineri,
Ecoul imi raspunde-n prag:
"Aici nu locuieste nimeni!"

Bunicilor mei Cristescu Pompiliu si Aneta!